Grădinița
Adia kindergarden

Se adresează parinților cu copii cu vârste începând de la 2 ani, continuând cu gradinița pana la 6 ani. Răspundem cerințelor impuse de nevoile de dezvoltare și creștere a noi generații de copii și părinti.
Pentru aceia care isi doresc sa revina la Adia afterschool oferim un cadru instructiv-educativ de cea mai buna calitate, activitati creative si recreative propice dezvoltarii armonioase prin intermediul unui personal didactic si nedidactic calificat si cu experienta in domeniu si prin mijloace si metode didactice de ultima generatie.

14
Peste
Ani de experiență în acest domeniu
Educație

de Calitate

Activități

Creative

Profesori

Dedicați

Program

Flexibil

Învățare

prin Joc

Grădinița
Adia kindergarden

La prima vedere, grădinița poate părea doar un loc de joacă, un spațiu unde părinții ocupați își pot lăsa copiii. Cu toate acestea, grădinița contribuie la dezvoltarea emoțională a micuților ținând cont de importanța vârstei preșcolarității în efectuarea de achiziții atât la nivel comportamental cât și la nivelul dezvoltării fizice și mentale a copilului. Grădinița are atributul unui climat intern familial care permite o educație în funcție de ritmul propriu al fiecărui copil, de nevoile sale afective și de activitatea sa fundamentală, jocul.

Ordinul de reacreditare al gradinitei

Copilul preșcolar încă este la vârsta la care totul este un joc. Astfel, grădinița este instituția care îi învață pe micuți cum să respecte anumite reguli, un orar, o muncă structurată și egalitatea șanselor în ceea ce privește educația. Vârsta preșcolară este un moment important pentru dezvoltarea copilului. Micuții devin conștienți de lumea înconjurătoare, manifestă curiozitate față de ceea ce observă sau nu cunosc și ajung să imite comportamentele celor din jur.
Grădinița își propune menținerea permanentă a colaborării cu familia pentru asigurarea reușitei fiecărui copil, pentru dezvoltarea și încurajarea potențialului său creativ. Copiii educați astfel,prin păstrarea unui echilibru între reziliență și curaj reușesc să definească și să rezolve singuri problemele cu care se confruntă, să comunice ușor cu cei din jur, să înțeleagă și să negocieze.
Eforturile sunt direcționate către a oferi învățământ de calitate, la cele mai exigente standarde, copiii fiind stimulați să-și descopere aptitudinile, creativitatea și să-și creeze o imagine pozitivă despre sine.
În cadrul instituției noastre activează un colectiv de profesioniști de excepție, format din profesori cu experientă și experți în educație, oferind învățământ de calitate într-un spațiu relaxant și familiar.
Obiectivele noastre sunt însușirea limbii române, a limbii engleze și dobândirea aptitudinilor, a capacităților și a cunoștințelor necesare activității școlare viitoare, respectarea planului de învățământ conform programei aprobate de M.E.C.T.S. Adresa: Str CTIN Dobrogeanu Gherea nr. 39 Constanța

Structura pe grupe de vârstă:

2-3 ani grupa mică
3-4,5 ani grupa mijlocie
4,5-6 ani grupa mare

Contactează-ne!